luni, 28 decembrie 2009

Promisiuni pentru 2010

Se încheie anul, cu ce am rămas?/
Am adunat totul, linie am tras/
Bani nu, minte nu, sunt acelaşi om/
Abia la anul voi coborî din pom/
Anul ce-a trecut nu a fost uşor/
În ăsta care vine sper să am mai mult spor/
Nu muncesc că-s la liceu, trebuie să-nvăţ/
Dar spre norocul meu învăţul are şi dezvăţ/
Am lucruri importante de făcut: scriu versuri, am trei bloguri/
Deşi mă descurc, încă nu fac mofturi/
Viaţa e exact cum ar trebui să fie/
Doar în ceea ce fac găsesc bucurie/
Mai am multe planuri, dar nu le fac publice/
Încerc din răsputeri să-i evit pe durii ce/
N-au nimic de făcut şi bârfesc/
În anul care vine am să-i căsăpesc/
Fiţi siguri că m-apuc de treabă/
De trecut nimic nu mă leagă/
Deci pot să încep să lucrez mai mult/
La întrebări vă voi răspunde ca un cult/
La jigniri nu răspund/
Decât ce am în gând/
Păstrez o nostalgie a anilor trecuţi/
Dacă nu ai ce face ar fi bine să mă asculţi/
Fă şi tu ca mine/
Că te-nvăţ de bine/
Oricât ai încerca, n-ai succesul meu/
Nu pun versuri de manele ca s-atârn mai greu/
Eu zic totul din minte, le calculez cu grijă/
Ca oricare altul, am şi eu o miză/
La anul fi tu sigur că nu am să mă schimb/
În top de jos în sus eu am să mă plimb/
Îmi exprim opinia direct pe internet/
Lumea mă laudă, zice că-s deştept/
Nu-s deştept, aşa sunt eu, nu aţi înţeles/
De aceea tot ce spun adresez prin vers/
Cuvintele astea sunt viaţa mea pe blog/
Decât să mint, mai bine devin olog/
Chiar şi aşa, te joc în picioare/
Poţi să mă loveşti, pe mine nu mă doare/
De la anul, adică de săptămâna viitoare/
Bag panica în voi cu rime gânditoare/
Alese special să le poţi înţelege/
Codificate ca nimeni să nu le deslege/
Rime contradictorii/
Pentru roboţii cu probleme motorii/
Stau ca dirijorii/
Gesticulez din mâini, mă uit la voi/
La fel cum se uită Dumnezeu la noi/
Până la noi ordine, închid ferestrele/
Sper ca de la anul să se desfinţeze testele.

duminică, 27 decembrie 2009

Viaţa mea

Ştiu că sunt un învingător/
Aşa am fost mereu, nu un pierzător/
Nu umblu cu gloanţe în încărcător/
Nu scârţâi din dinţi când stau la semafor/
Fac ce mi se cere cât sunt minor/
Ziua stau pe sol, noaptea simt că zbor/
Călătoresc singur, nu în stol/
Şi nu îmi ia mult timp să-mi intru în rol/
Fac ce ştiu mai bine/
Inventez rime/
Le scriu aici pentru tine/
Să vezi că orice om cu acces la internet/
Dacă vrea, poate fi deştept/
Eu nu mă dau mare, nu mi-au murit lăudătorii/
Vreau să atrag, rând pe rând, cititorii/
Vreau să mă cunoaşteţi aşa cum sunt/
Sunt cel mai fericit blogger de pe pământ/
Cine nu citeşte aici nu ştie/
Că eu îmi fac viaţa din poezie/
Asta îmi place, asta vreau să fac/
Aş vrea să-i pun melodie ca să dai din cap/
Îţi dau idei noi, de adolescent/
La boala mea nu este tratament/
Am boala rimei şi să gândesc non-stop/
Aici stau eu, la nimeni nu fac loc/
Mă găseşti oricând, că nu plec de-acasă/
Poţi să mă înjuri, mie nu îmi pasă.

Să vă fac să înţelegeţi!

Sunt mort la datorie/
Mor pentru meserie/
Meseria mea e să te fac atent/
Copiii de astăzi gândesc mult prea lent/
M-am săturat de pile/
Şi de discuţii fragile/
În care unul dintre vorbitori/
Rămâne fără ascultători/
Rămânem fără educaţie/
Degeaba avem democraţie/
Statul nostru e un demo/
Cuprins de curentul emo/
La trei sute de volţi ce trec prin fire/
Muzica e doar o amintire/
Eu vorbesc de modul de viaţă/
De respingerea greutăţilor ce-ţi vin în faţă/
Eu vorbesc de minte şi creier/
De cele noi şi de cele pierdute la bere/
Dacă figurezi pe listă, mojicule/
Aruncă în aer ibricurile/
Nu-ţi mai fierbe iarbă în ţuică/
Lasă trândăvia şi mergi la muncă.

Read more at http://mortladatorie.wordpress.com

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Crăciun fals

Crăciunurile din filme sunt prea false/
Să le înţeleg nu am şanse/
Atâţia moşi ce livrează cadouri/
Atâţia copii ce privesc pe hublouri/
Adică la televizoare/
Poveştile lor nu au sare/
Au prea mult bănet în saci/
Eu mă umplu de draci/
Când văd o comedie românească/
Cu oameni ce mai au pân-o să crească/
În sondaje, nu au talent/
Dar au un tupeu dement/
Eu iubesc filmele străine/
Că ăia joacă mai bine/
Ăia sunt adevăraţi actori/
Ăştia de la noi nişte ciori/
Care se învârt după bani/
Dar tot atrag prea mulţi fani/
Parcă îi himnotizează/
Sângele mi se coagulează/
Când văd telenovele de succes/
Ce fac din naştere deces/
Şi din urmăritori maimuţe/
Rog producătorii români să mă cruţe/
Ideile lor sărite din normal/
Fac succes din banal/
Sunt buni de aruncat la canal/
De groază închid ochii şi îmi spun rugăciunea/
Mă rog să se înlăture uscăciunea/
Până trece mă ascund/
În realitate sunt scund/
Deci trec neobservat/
Prin viaţa asta de rahat/
Vă salut pe toţi, dar daţi-mi timp/
Prin minţile voastre să mă plimb/
În a mea se intră prin efracţie/
Cred că am să ies din ecuaţie/
Şi intru în casă să mă odihnesc/
Că de câţi proşti am văzut plesnesc/
Încerc să uit totul, căci este fals/
V-am lăsat, somnul mă invită la un dans.

Despre prieteni II

De prieteni falşi deja m-am săturat/
În mintea mea i-am înjunghiat/
I-am lăsat să spună ce vor/
Dar ei vorbesc în gol/
Mai bine îmi iau un televizor/
Să mă mintă el de zor/
Nu vreau faimă, vreau recunoştinţă/
Nu poţi avea nimic dacă n-ai voinţă/
Îmi spun părinţii şi eu îi cred/
Dar tot nu pot să îi înţeleg/
Ei nu fac tot ce le place, ei fac tot ce pot/
Să stau în sărăcie nu mai suport/
Vreau la plajă în Hawaii/
Să am mereu bani de tranvai/
De fapt, îmi place să merg pe jos/
Să îndrugi minciuni nu-i frumos/
Mai bine stai închis, eviţi aglomeraţia/
Minciuna se dă şi ea cu raţia/
N-o să acoperim inflaţia/
La rata asta de mincinoşi/
Şi majoritatea nu-s borfaşi jegoşi/
Sunt feţe luminate cu chibritul/
Prietenia în minciună şi-a găsit sfârşitul/
N-am să mai suport/
Nu voi fi considerat mort/
În plan intelectual/
Mă exprim spiritual/
Dau eu în prieteni cu pumnul/
Decât să îi omoare vreunul.

vineri, 25 decembrie 2009

Despre prieteni

Petrec încă un Crăciun sumbru/
Bine că pe străzi nu umblu/
Ca o umbră congestionată/
Cu fruntea încruntată/
Nu am bani să mă şterg la fund cu ei/
Dar asta nu înţeleg prietenii mei/
Şi se tot oftică/
Ar pune-n aplicare o hoţie mică/
Vor să mă vadă la pământ/
Nu reuşesc, fericit eu sunt/
Nu îi mai bag în seamă/
Căci am aflat un prieten fals ce-nseamnă/
A uitat când l-am ajutat/
Sau când am fost amândoi la furat/
Acum e încrezut, umblă cu nasul pe sus/
Crede că-ntr-un loc bun s-a dus/
S-a certat şi cu părinţii/
Şi-acum cu îngerii minţii/
Dar nu dovedeşte/
Căci drept el nu este/
Cred că-i nasol să fi părăsit de toţi/
Iertare să-ţi ceri nu mai poţi/
Şi stai ascuns în cochilie/
Asculţi câte o melodie/
Te refugiezi în rap/
Dar nu-l poţi uita pe cel pe care eu îl fac/
O ultimă speranţă, primeşti mesaj text/
Afli că cearta a fost doar un pretext/
Pentru o ţeapă la care-a renunţat/
Dar era târziu şi nu te-a anunţat/
Nu îi pare rău, nici n-are de ce/
Ţie-ţi pare rău că ai avut încredere/
L-ai ierta, dar întâi l-ai testa/
Pentru a te asigura că nu se va mai întâmpla.

duminică, 20 decembrie 2009

Vremea porcului

Fac versuri din fapte/
Majoritatea adevărate/
Nu m-ascund de lume/
Valorific verbul 'a spune'/
Ies în faţă că vreau să arăt/
Că sunt din Călăraşi, şi pot/
Să vă închid gurile pline de obsesii/
Dau gratuit depresii/
Nu mai aşteptaţi până la pensii/
Limba mea nu are extensii/
Nu am pretenţii/
Decât prea multe bune intenţii/
Sufletul meu e curat/
Ca sângele ce a pătat/
Zăpada când s-a tăiat porcul/
Noi mâncăm, deşi am uitat scopul/
Iarna se sacrifică porci mulţi/
În timp ce îi mâncăm devenim culţi/
Prea mult sânge se varsă/
Pentru a pune în varză/
O bucată de carne de Crăciun/
Omul nu a devenit mai bun/
E tot sclav al lumii în care trăieşte/
E chitros, adună pentru el cât trăieşte.

luni, 14 decembrie 2009

Vă fac din vorbe

Îmi lipsesc banii şi poate sănătatea mentală/
Iar pentru a munci nu am vârsta legală/
M-am săturat să fiu pus la zid/
Dar se-ntoarce roata şi am să vă-nchid/
Eu vorbesc serios, dar voi nu mă credeţi/
Întoarceţi-vă şi o să vedeţi/
Că mergem împotriva curentului/
Voi votaţi legi în favoarea parlamentului/
Avem un preşedinte care nu-şi prea face treaba/
Lumea zice că şi-a băgat dracu coada/
Chiar şi aşa se putea mai bine/
Dar nu te aştepta să-şi vândă sufletul la diavol pentru tine/
Fiecare-şi trage jarul pe turta sa/
Dar până la noi jarul se va termina/
Mereu rămânem cu nasul în funingine/
De am ajuns să ne bucurăm şi atunci când ninge/
Mereu aruncăm lucruri la gunoi/
În speranţa că vom primi altele de la voi/
În schimb primim foi/
Cu sume în lei noi/
Banii ăştia sunt de dat/
Suntem daţi peste cap/
Totul s-a răsturnat/
Bijuteriile toate le-am amanetat/
Ca să pot să-mi iau o pâine/
Trăiesc o viaţă de câine/
Neştiind ce va fi mâine/
Din când în când văd la ştiri/
Alte furturi şi scumpiri/
Criminali şi urmăriri/
Noi devenim martiri/
Noi ne sanctificăm/
Cât timp pentru voi ne sacrificăm/
Şi viaţa devine neagră/
Cât timp crezi că-i va lua ţării să se dreagă?/
Nici dacă vei da înapoi o viaţă-ntreagă/
Nu vei reuşi/
Şi ne vei omorî/
Comunismul e în floare/
Se ţine bine pe picioare/
Muncim toţi ca să aibă unul/
Şi când s-a văzut cu bani în noi trage cu tunul/
Viaţa, aşa cum o ştim, e pe ducă/
Următorul deceniu ce-o să ne aducă?/
Numai războaie/
Sângele deja curge-n şuvoaie/
Din lefe n-au ce să mai taie/
Peste tot este bătaie/
Şi nu vor avea curaj faţă-n faţă să ne-nfrunte/
Deci, oricând ne putem trezi cu gloanţe în frunte.

Versuri de elită

Eu sunt Bogdan, prietenii-mi spun Ari/
Dacă vă înjur, nu ieşiţi cu parii/
Nu mă alergaţi degeaba prin noroi/
Că mă-ntorc cu spatele şi sare tot pe voi/
De ce-ncercaţi să mă atacaţi/
Cumva nu mai aveţi ce să mâncaţi?/
Mâncaţi rahat că dreg, că fur/
Nu vedeţi cât sunt de dur?/
Sunt mai dur ca fierul/
Doar nu vreţi să iau bătaie-n ligă ca Oţelul/
Eşti de mămăligă, dar eşti moale/
Să punem de nişte sarmale/
Să-i săturăm pe cei cu gura mare/
Să nu vă fie rău, luaţi cu sare/
Cu puţin noroc n-o să cădeţi pe jos/
Faceţi o plecăciune şi scăpaţi frumos/
Oricât aş vrea, nu sunt periculos/
Pornesc de jos/
Dar mă ridic rapid/
Celor ce ştiu să ceară nu le promit nimic/
Promit că am să fiu pregătit/
Când ai minţit/
Fi sigur că te-am prins nepregătit/
Degeaba te zbaţi, nu vei scăpa/
Ştii c-aşa este regia, dar nu e regia mea/
Deci, cine vine s-o ia?/
Poate nu vei observa/
Că sunt atlet/
Pe portativ cu rimele mă-ntrec/
Şi nu câştig, deşi încerc/
Voi primi în acest cerc/
Doar oameni de valoare/
Ce-mi vor aduce o floare/
Nu vă primesc neinvitaţi/
Că nu fac cerc de neadaptaţi/
Ce fac eu se numeşte elită/
Proştii limba o să şi-o înghită/
Puternic e cel ce nu vomită/
Fraierul prost o să se simtă/
Că eu nu glumesc/
Ăsta e limbaj pur românesc/
Dacă crezi altceva te înşeli/
Ca pe nişte şei/
Şi devii un accesoriu/
Cum te simţi tu?/
Ţi-am prezentat o viaţă sau mai multe/
Cine are timp s-asculte/
Va şti cum să ne abordeze/
Probleme n-o să-şi creeze/
Dacă te simţi ceea ce eşti, un neadaptat/
Ar fi cazul să iei versul de la cap.

miercuri, 2 decembrie 2009

Final fericit

Sunt liber sapte zile pe saptamana/
Si vad scoala ca pe o femeie batrana/
Astept sa moara si sa-mi lase mostenire/
O inteligenta nemaivazuta-n omenire/
Imi fac partea mea de indatoriri/
Renunt incetisor la scurte amintiri/
Ma las prada unei morti subite/
Dar moartea nu ma ia, caci nimeni nu ma-nghite/
Claustrofob nu, doar cu teama de-naltime/
Sper ca atunci cand voi ajunge sus sa-mi fie bine/
Mai sus ca voi oricum deja sunt/
Caci sunt usor si ma las purtat de vant/
Ma las purtat catre visul realizat/
Ma las atras spre un loc de-aterizat/
Ca dup-atata faima ce mi s-a urcat la cap/
O sa-nebunesc si o sa dau toti banii la stat.

vineri, 27 noiembrie 2009

Greseli elementare

V-ati razbunat pe noi, acum e randul nostru/
Vom face ceva indiferent de costul/
Pe care trebuie sa-l platim/
Fara ajutor tot o sa traim/
Cand suntem la sransoare Dumnezeu ne-ajuta/
El ne da speranta, nu ne da valuta/
Mai bine stau fara haine pe o pluta/
Decat sa fiu homosexual membru de trupa/
Mai bine ma reinventez si caut altceva/
Nu degeaba-n scoala mi-a placut psihologia/
Pentru voi e-o arma cu doua taisuri/
Pentru noi un mod de-a iesi din ascunzisuri/
Acaparam tara, poate-ntr-o buna zi lumea/
Si speram din plin s-avem parte de ea/
Facem atatea scoli pentru diplome/
Iar voi gasiti mereu scuze ridicole/
Ca sa nu ne angajati, de parca noi/
Daca nu muncim, va-mbogatim pe voi/
Pai, e gresit!/
Cum sa-ti explic?/
Banul e produs in paturi inferioare/
Este tras spre voi prin metode superficiale/
Degeaba aveti bani, cand cultura zero/
Va spune care-i diferenta dintre Ariel si Dero/
N-o sa va spun acum, nu mi-am gasit momentul/
Dar daca e nevoie va-nchid gura cu patentul/
Ciocanul pneumatic/
Patrunde-n sistemul limfatic/
Si in cel nervos/
Pentru voi devin periculos/
Cand lansez rime ca la presa de bani/
Eu m-ascund de politie, nu m-ascund de fani/
Voi, copii avari/
Ce veniti din cartiere rele/
O sa simtiti din greu cureaua de piele/
Si din instinct veti duce mana la ochi/
Ascunzandu-va privirea de deochi/
Veti cadea in farmece gen durerea de cap/
Capatata dupa pumnul in fata luat/
Prerogativele voastre n-or sa ne opreasca/
In cel mai rau caz drumul o sa-l lungesca/
Dar vom gasi metode de a lega legal/
Voi va ratoiti ca prostii, dand mita in tribunal/
Daca spaga e arma voastra secreta/
Ma duc sa fac si eu una-n toaleta/
Arma noastra-i cuvantul ce-i dur ca si pumnul/
O sa reusesc chiar de-as fi doar unul/
Singur/
Vreau sa m-asigur/
Ca nu miscati/
Faceti implozie, da-va-n rahat de gandaci!!

Viata in rate

Iritat de sistemul si tara in care traiesc/
Dupa majorat vreau afara sa ies/
Criza e peste tot, mai bine-mi ajut tara/
Decat sa stau pe banci in SUA cu chitara/
As vrea sa cant, dar lumea n-are bani s-auda/
Nu vad niciun castig dup-atata truda/
Cine stie ce job bizar imi gasesc/
Cu leafa suficienta doar cat sa traiesc/
Sa nu mor/
Dar imi vine Dumnezeu in ajutor/
In hip-hop numele Lui ar trebui pomenit mai des/
Unii se vor da la fund, ceilalti se vor adapta din mers/
Cautam locuri de munca cu salariu minim/
Ca sa avem doua joburi, sa fim siguri ca muncim/
Omul cu doua locuri de munca, ceva normal in sud-est/
Chiar daca este-n Calarasi sau Bucuresti/
Familia in care fiecare munceste/
De la mic la mare, dupa ce se trezeste/
Am castiga cate doua paini/
Dar si la stat am da cu cate doua maini/
Ar fi bine cu doua salarii si un singur impozit/
Sau vom ajunge sa facem piata en-gros la depozit/
Sectiunea prestari servicii se va micsora/
Si locul ii va fi luat de alta/
Servicii funerare in rate/
Sa-si poata permite si cel mai sarac confrate/
Iar cand pompele funebre vor deveni gratuite/
Vei putea sa mori cu ganduri mult mai fericite.

marți, 24 noiembrie 2009

Liniste!!

In liniste s-au facut marile descoperiri/
In liniste ne ducem cu gandul la amintiri/
In liniste aducem dreptate in tara/
Si tot in liniste nu ne lasam sarmanii sa moara/
In liniste ne vaitam ca nu avem bani/
In liniste plangem ca nu mai avem ani/
In liniste ne place sa schimbam decorul/
Desi e liniste, nu ne-am pierdut umorul/
In liniste ii comemoram pe fratii nostrii morti/
Stam in liniste-n case, nu batem pe la porti/
In liniste va vedem cum va creste averea/
Si tot in liniste ne scade noua puterea/
In liniste n-o vom mai putea duce prea mult/
Faceti liniste! Toate propunerile vreau sa le-ascult/
Si daca tuturor ne place sa murim in liniste/
Sa-i rugam pe fii nostri sa ne sape gropi in miriste.

joi, 19 noiembrie 2009

Da-i gata!!

Hai sa strigam toti: nu mai e sinceritate/
Hai sa spargem bancile toate/
Sa dam foc la bancomate/
N-avem nevoie de bani in fisicuri/
Lucrurile cumparate sunt nimicuri/
Si se dau ca Antraxul in plicuri/
Haideti sa strigam: jos politia/
Ei si-au facut ambitia/
Dar si-au pierdut dictia/
N-avem nevoie de protectie/
Ce fac ei e doar o frectie/
La piciorul de lemn. In orice directie/
Daca privesti, e coruptie/
Singura solutie/
Este sa ne predam/
Ce-avem mai bun cu noi sa luam/
Constiinta atator generatii/
E contrazisa de cei ce merg pe pile si relatii/
Ce-i ce-si tradeaza fratii/
Dandu-i pe bani altor natii/
Un fel de Iuda actual/
A minti e un ritual/
Ce se practica in fiecare zi/
Deopotriva, adulti si copii/
Care si-au uitat menirea/
Crezandu-se sub ocrotirea/
Legii, dar afladu-se in afara ei/
Oare cati ani poti sa-ti iei?/
Daca faci accident si fugi de la locul faptei/
Sau daca furi cu acte/
Fiecare are modul lui de a insela si a sustrage/
Incalcarea celor 10 porunci ne-atrage/
Suntem toti de aceeasi parte/
Dar granita sociala de desparte/
In razboiul 'cine fura mai mult'/
Nu mai are importanta cat esti de cult/
Ci cat de repede te misti/
In ziua de astazi risti/
Sa nu mai fi pedepsit/
Daca ai mintit/
Omoara pe cine vrei/
Caci vor parea trei/
Ani cele treizeci de minute/
Petrecute convingandu-te/
Ca era legitima aparare/
Si scapi fara inchisoare/
Dar cand un om normal fura o gaina/
Automat i se mai gaseste o pricina/
De gen: incalcare de proprietate/
Lor cine le face dreptate?/
Avocatii primesc bani pentru ca cei rai sa iasa cu mainile curate/
Bani proveniti din sume impozitate/
Din salarii si pensii deja prea mici/
Pentru parlamentari te sacrifici/
Fara sa vrei si deodata esti scav/
In acest sistem bolnav/
Care se hraneste din propria forta de munca/
In cativa ani o sa ajunga/
O ruina, un iad pentru cei ce fura/
De la cei ce n-au ce duce la gura/
Va intrebati de ce va privim cu-atata ura?/
V-am privit asa de la primul mandat/
La ce era mai rau noi ne-am asteptat/
Si poate am primit ce am meritat/
Dar acum murim/
Caci nu mai stim/
Pe cine sa pedepsim/
Si nu mai avem putere/
Lipsiti de bani si coplesiti de durere/
Partidele politice fura/
Banii merg din mana-n mana/
Ei fac averi incomensurabile/
Din probleme de sanatate ireparabile/
Degeaba avem alegeri, daca ei sunt hoti/
Hai sa aruncam o bomba si sa-i omoram pe toti!!

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Freestyle

Dau rime de la tastatura/
Ca sa scap de ura/
Amestec in pahar cianura/
Cu un anticoagulant/
Ca sa nu devin stresant/
Imi retraiesc zilele grele/
Ca sa stiu sa scap de ele/
Data viitoare/
Daca sunt prins in valtoare/
S-am o cale de scapare/
Ridic greutati psihice/
De pe puncte critice/
O ceata de zombi se roaga de mine/
Zicand:"Muta-te, vecine!"/
Am o cantitate mare de zahar in sange/
Cu toate astea, viata nu e dulce/
Sunt in aer, aud sunet de orga/
Dar sunt in elicopter, in drum spre morga/
Imi amintesc ce faceam inainte sa mor/
Ma lungisem in pat, ma pregateam sa dorm/
Deci, m-am gandit ca visez/
Maine o sa am ce sa aiurez/
Insa nu m-asculta nimeni/
Ma uit la calendar, nu-i Vineri/
E ziua zet/
Pentru necazuri sunt magnet/
Dar pana s-ajunga la mine/
Altceva le retine/
Pana maine sunt fericit/
Sper ca n-aveam capul pe tastatura cand am adormit.

joi, 12 noiembrie 2009

Manifest

Din pantecele pamantului revin cu un nou soound/
S-asculte cine are acces la underground/
Pun bazele pe masele de oameni ce sunt in miscare/
Caci cei ce-asculta rock sunt judecati prea tare/
Opun rezistenta mafiei politice/
Si profesoara de la scoala n-are decat sa ma critice/
Ca am 16 ani, dar si stil propriu de-a vedea/
Ca suntem in schimbare si lumea n-a fost asa/
Inainte nu iti pasa de ce vedeai in jur/
Si-acum daca am haina noua, toti zic c-am inceput sa fur/
Si ma refer la rude, ca altii nu au treaba/
Politia si nevinovat te leaga/
Deci, copiiilor ce mesajul mi-ascultati/
Puteti fi nervosi si fara sa-njurati/
Si daca pasul acesta s-a atins/
O idee de schimbare in cap ni s-a aprins/
Puneti mana si scrieti despre tot ce va-nconjoara/
Nu cititi ce au scris altii, aceia mai rau va omoara/
Formati-va o parere si un stil de a o zice/
Fiti destepti ca asta nu pot interzice/
Spuneti lumii ce nu va convine/
Si dovediti ca aveti o ratiune/
Un tel si un mod de-al pune-n aplicare/
Nr vedem pe 10 mai, dupa prma re-ncarnare/
Aud un nou sound si o politica nesigura/
Caci muzica asta din temelii o scutura/
Lasati-ne sa ne alegem setul de valori/
Ai putea pana la nivelul nostru material sa cobori?/
Sau scara-i prea abrupta si ti-e teama de cadere/
Dar daca ramai vei simti aceeasi durere.

marți, 10 noiembrie 2009

Generaţii

Reputaţia nu mi-o pătez/
Renumele mi-l păstrez/
Căci ceea ce creez/
E original şi nu agreez/
Falsuri, deşi îmi place strălucirea/
Nu condam lumea că e rea/
Mă gândesc ce-ar fi fără ea/
Oare ce ar fi Pământul fără locuitori?/
Nu-ţi voi spune chiar de-ar fi să mori/
Poţi să mă ignori/
Sau să găseşti singur răspunsul/
Urmează-ţi cursul/
Fiecare are calea lui/
Dar la început să punem bunătatea în cui/
Căci ar atârna prea greu/
Lăsând la o parte celălalt eu/
Uitând de alter ego/
Să fim atenţi la ecou!/
El transformă omul normal în erou/
Şi poate-i un mod nou/
De a alege un conducător/
Cu picioarele pe pământ, dar visător/
Care să conducă toate statele/
Să ne facă să uităm actele/
De cruzime ale predecesorilor lui/
Sau rămânem ai nimănui/
Cât timp oricui/
Îi e permis să strige/
Fără să gândească:Ninge!/
E ultima iarnă până în două mii doisprezece/
Pe noi ce ne-ncălzeşte?/
Apa din calorifere/
S-a transformat în bere/
Şi a fost băută/
Ne-am îmbarcat toţi pe-această plută/
Fără rută/
Şi fără călăuză/
Nu găsim nicio scuză/
Ca să-ndreptăm trecutul/
N-avem binoclu să observăm punctul/
Ce-acoperă orizontul/
Cunoaşterii/
Ne teleportăm în ziua naşterii/
Ideii că nu există libertate/
Suntem nişte fiinţe alienate/
Mintal. Păcălite,/
Căderii-n adevăr sortite/
Putem afla ce ne-a adus aici/
Descoperind că suntem mici,/
Naivi păcăliţi de păcălici/
Ce ne încredinţăm mintea şi sufletul/
Celui ce scade preţul/
Nemuririi./
Nu ştii că-i împotriva firii/
Să te dai om în faţa omenirii?

miercuri, 28 octombrie 2009

De la rugă la slugă

Nimeni nu mă cunoaşte, nu ştie ce fac/
De ce aş încerca la lume să plac?/
Poate chiar am un mesaj şi mă-mpiedicaţi să-l spun/
Cred, ca voi, în Dumnezeu, alţii zic că sunt nebun/
Adept al adevărului, ies în faţă/
Cu piesa asta proaspăt scoasă de la gheaţă/
Ca să-nchid gurile ce nu s-au convins/
De această ramură a muzicii m-am prins/
Şi ce mă face să cred asta?/
Vă opresc din a vă distruge viaţa/
Şi dacă ai înţeles că viaţa nu e show/
Ori te dai bătut, ori încerci din nou/
Stimulez urechi de mari javre actuale/
Populez în forţă azile şi spitale/
Cu băieţi ce-ascultă rock, muzica celui rău/
Ţi-ar place s-asculte manele copilul tău?/
Că e la modă şi ceilalţi o fac/
Am pregătit un strigăt, voi mă obligaţi să tac/
Când deschid gura marile adevăruri cad/
Rămânând valabil doar ceea ce eu vă pun în prag/
Depăşesc pragul bunului simţ cu totul/
Ca să vă fac să nu mai puneţi botul/
La muzica de club, cu fete ce dansează/
Când nu sunt live la TV, se prostituează/
Închid răutatea în pământ cu forţa/
Spre capătul războiului voios voi duce torţa.

marți, 27 octombrie 2009

Veţi mai auzi de mine!

De aici totul devine trist/
Eu chiar nu mai vreau să risc/
Îmi înec ochii în lacrimi şi plămânii în sânge/
Viaţa ce-am avut-o pân-acum jur că îmi ajunge/
Nu vreau să mor, ar fi o laşitate/
Mă simt foarte legat de realitate/
Oricât aş vrea, nu pot s-o deformez/
Dar la asta lucrez/
Aduc în prim plan experienţa socială/
Ce-aduce pe obraz o lacrimă banală/
Însă, în suflet, schimbări majore se petrec/
Şi eu nu pot, ca alţii, amarul să-l înec/
Într-un pahar, că m-aş îneca şi eu/
Poate m-ar pedepsi Dumnezeu/
Mai bine fac eschive în faţa mediului advers/
Dup-o clipă de odihnă tot răul din suflet s-a şters/
Mai lasă-mă, Doamne, pe pământ/
Simt că din cuvânt/
Pot face o lege/
Care mâinile o să ni le deslege/
E un vis aproape materializat/
E scopul vieţii mele, ceea ce-am vrut să fac/
E putere neirosită/
Şi cu cap folosită/
În scopuri proprii/
Să pot cunoaşte adâncimea gropii/
În care o să cad/
Dacă nu o acopăr cu un gard/
Metalic, ca şi colţii ce-mi strălucesc/
Ca cei ai lui Wolverine, şi-acum mă grăbesc/
Mă aşteaptă sfârşitul, poarta deschisă o ţine/
Fiţi siguri că veţi mai auzi de mine!

joi, 22 octombrie 2009

Lumea ideala

De unde atata bucurie?/
Lipsiti de griji si bani vom zburda pe campie/
De unde atata optimism?/
O s-ajungem sa le dam noi banii din patriotism/
Nu avem multi bani, dar ce avem ne-ajunge/
Suntem ca o ferma de vaci, si statul ne mulge/
Ne da de mancare iarba cea mai proasta/
Dar se comporta de parc-ar fi fan scump in fata noastra/
Cand vine fiscul si bate pe la usi/
Parca bate asa tare, ca le face rumegus/
La televizor nu sunt prezentate minciuni/
Cei ce cred asta sunt nebuni/
Ce vedem la stiri e stiintifico-fantastic/
Si toti banii de acolo sunt de fapt de plastic/
Presedintele isi joaca al sau rol/
Caci este un basm ce-i la televizor/
Acesta se termina cu bine/
Daca privesti dup-o punga de praf si bile/
Nu se mai fumeaza tigari, caci au doar aurolacii/
Care ne vorbesc frumos, de parc-ar vorbii cu dracii/
Nu se mai bea bere/
Se bea doar suc de mere/
In toti copaci cresc bani, noi n-ajungem sa-i luam/
Aici intervine statul: Lasati-ne sa v-ajutam!/
Dar cand coboara au in maini doar frunze/
Zicand ca ni s-a parut si cerandu-si scuze/
Putem sa ne tatuam "terorist" pe bluze/
Ca politia da gratis, la colt de strazi, obuze/
Scolile scot eminenti pe banda rulanta/
Avem atat de multi ca facem contrabanda/
Avioanele sunt decapotabile/
Si au in spate balansoare remorcabile/
Fiecare om are cashi cu cinci etaje/
Iar pe la parter curentul ii traje/
Ii traje la petreceri, cum ar fi la primarie/
Astazi este sarbatoare: s-a deschis o berarie/
Toti avem telefoane ce zboara/
Trase de sfoara/
Pregatesc mancare, ne-ncalzesc sarmale/
Daca ne e rau, ne-aprind o lumanare/
Fiscul nu mai exista, in final l-au desfintat/
Nimeni ca sa iti ia banii nu-ti mai da in vap/
Iti da sub centura/
Sa nu poti reactiona rapid la lovitura/
Politia si-a deschis corp de balet/
Coregraf este chiar domnul prefect/
Primarul nostru a devenit atlet/
A emigrat la tara si ultimul om destept/
Nu mai avem nevoie de sosele, ca masinile zboara/
Nu se mai fac tractoare, cu avionul se ara/
Eu, se oare, c-as fi devenit miliardar/
Dar o palma ma trezeste din acest vis bizar.