Veţi mai auzi de mine!

De aici totul devine trist/
Eu chiar nu mai vreau să risc/
Îmi înec ochii în lacrimi şi plămânii în sânge/
Viaţa ce-am avut-o pân-acum jur că îmi ajunge/
Nu vreau să mor, ar fi o laşitate/
Mă simt foarte legat de realitate/
Oricât aş vrea, nu pot s-o deformez/
Dar la asta lucrez/
Aduc în prim plan experienţa socială/
Ce-aduce pe obraz o lacrimă banală/
Însă, în suflet, schimbări majore se petrec/
Şi eu nu pot, ca alţii, amarul să-l înec/
Într-un pahar, că m-aş îneca şi eu/
Poate m-ar pedepsi Dumnezeu/
Mai bine fac eschive în faţa mediului advers/
Dup-o clipă de odihnă tot răul din suflet s-a şters/
Mai lasă-mă, Doamne, pe pământ/
Simt că din cuvânt/
Pot face o lege/
Care mâinile o să ni le deslege/
E un vis aproape materializat/
E scopul vieţii mele, ceea ce-am vrut să fac/
E putere neirosită/
Şi cu cap folosită/
În scopuri proprii/
Să pot cunoaşte adâncimea gropii/
În care o să cad/
Dacă nu o acopăr cu un gard/
Metalic, ca şi colţii ce-mi strălucesc/
Ca cei ai lui Wolverine, şi-acum mă grăbesc/
Mă aşteaptă sfârşitul, poarta deschisă o ţine/
Fiţi siguri că veţi mai auzi de mine!