Regret

În septembrie două mii patru eram tot aici,
Încă dădeam foc cu lupa la furnici.
Însă Dumnezeu mi-a scos în cale
Ceva ce-avea să fie o dragoste mare.
Aveam zece ani. Şi ce dacă?
Şi ce dacă nu mai iubisem vreodată?
Totul s-a schimbat în ziua fatidică,
Am aflat cum e o dragoste imposibilă.
Ea era frumoasă, eu eram poet,
Nici prea bogat şi nici prea deştept.
Visam să fiu cu ea până la bătrâneţe,
Dar soarta mi-a pus în roate beţe.
Acum aş vrea să ştiu ce a simţit ea,
Vorbesc singur şi mă uit la poza sa.
Aş vrea să îi vorbesc, nu e prea departe,
Dar o mare indiferenţă ne desparte.

Nu vreau să ştiu cine e de vină,
Eu vreau ca ea lângă mine să vină.
Spune-mi orice şi am să te ascult,
Am inimă de copil, dar judec ca un adult.
Lasă-mă să-ţi cânt sau să îţi citesc,
Deja e-a treia oară când mă înjosesc
Să îţi transmit mesaj subliminal;
Sunt la pământ cu psihicul, în ultimul hal.
Alerg după cai verzi pe pereţi,
Ameţesc, că mă învârt în cerc;
Merg după groaznice himere,
Indiferenţa ta loveşte ca zece vipere.
Nu mă mai implic în viaţa cotidiană,
Îmi scad performanţele de la şcoală.
Mă întreb mereu, cum poţi
Să mă transformi într-o fantomă cu roţi?

Scriu rime, altceva nu ştiu să fac,
Le scriu pe blog, le cânt, dar nu am să tac.
Vreau să mă judece lumea, să mă cunoască.
S-ar mai pune cineva în situaţia noastră?
Iată înc-o strofă fără adresă,
Iată că pun iar caietul pe masă;
Blogul este din nou actualizat;
Tu nu eşti nicăieri, eşti de neobservat.
Am trecut de la golanul căruia nu-i păsa de şcoală
La omul care de la şapte se scoală,
Înţeleg aproape tot ce mi se explică,
Însă aş renunţa complet la matematică.
Am două coşmaruri pe ordinea de zi:
Locul din inimă gol şi cartea cu exerciţii.
Dacă nu ţi-e milă de asemenea postură
Citeşte, dracu', blogul şi mai taci din gură!