În viaţa asta am pierdut tot ce se putea pierde
Şi instinctul de autoconservare în mine fierbe.
Fierbe pe foc o oală cu mâncare,
Trebuie să mă hrănesc, c-am slăbit prea tare.
Stresul mă doboară, sunt aproape de pământ
Şi-o să mă-mpingă cu faţa în noroi căscând.
Că atunci când mi-era bine nu conştientizam
Şi acum fug aiurea după tot ce nu am.
Mă rătăcesc prin locuri foarte bine cunoscute
Şi toate frumuseţile de ieri, azi îmi par urâte.
Totul s-a schimbat, timpul e de vină,
Deja e întuneric atunci când ajung la cină.
Minciunile nu m-afectează, pot să le aud,
Că eu, din păcate, ştiu adevărul crud.
Viaţa nu-i frumoasă, e plină de surprize,
Bine că pentru iad nu ne trebuie vize.
Trebuie s-avem curajul să nu întoarcem faţa
Când duşmanul ne bate, dar ne cruţă viaţa.
Sunt sătul de vise, sătul de tot,
Să-mi împlinesc dorinţele chiar nu mai pot.
Nu mai sunt suficient nici pentru mine
Şi ajung inevitabil la pastile,
Dar nu droguri, ci analgezice
Ca să-mi potolesc crizele ce
Mă fac să rup orice uşă
Ca să nu mai stau pe tuşă,
Stau pe-o linie albă ce desparte ceva,
Pe o parte sunt eu, pe cealaltă nu voi afla.
Nu vreau să trec dincolo, e prea devreme,
O să mă-nvăţ să judec după semne,
Pesemne că sunt ireparabil,
De vreme ce sunt un iubitor incurabil.
Am probleme cu mine, am probleme cu toţi,
În opinia mea peste tot sunt hoţi.
Nu există sinceritate, nu există dragoste.
Trebuie mai întâi să vezi lanţurile
Cu care eşti legat ca să le poţi rupe
Şi-apoi putem fi împărţiţi pe grupe.
Grupea mea să fie dusă la incinerare
Căci pentru viaţă am luptat prea tare
Şi-acum ne pare rău pentru efortul depus,
Dar ne vom odihnii cu toţii sus,
În rai suntem deja aşteptaţi,
În cele mai bune locuri vom fi aşezaţi.
Căci pe pământ toată treaba e sfârşită,
N-au rămas oameni ce fapte bune să comită.
Decât perechea mea şi eu în urma ei,
Zburăm liberi ca nişte porumbei.
Se afișează postările cu eticheta arizistibil. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arizistibil. Afișați toate postările
marți, 20 aprilie 2010
luni, 5 aprilie 2010
New wave
I'm not asking you to believe me,
Just be here and you will see
That I'm not joking. Life is sad,
I try to drown it. I never could, so bad!
Tomorrow I will use a gun,
I have tried today but I haven't found one.
All seems to be hidden, I'm not riskin'
To lose a battle with the enemy within.
I fight for those days full of joy
When we cry to our parents to buy us a toy.
When we fell in love with the girl passing the street...
Those days are gone, you know what I mean.
We are old, tomorrow we can die;
I don't want to stay wondering: Why?
Do something for us all,
Take us closer to our goal.
Outside our homes is very quiet
Because the noise is expensive and no one would buy it.
We have parks, but the kids are smoking in schools,
We have laws, but the anarchy rulles.
The sun shines, we stay in our classes,
We see the blackboard through oval-shaped glasses.
The teachers are angry, the kids are bored.
This day of school I will abort.
I'm sick of these new teaching methods,
They are some desperate tries to delete my records;
Is another lie that I won't bite.
By the end of this, you will tell me I'm right.
And I know I am. This is my world,
But for some reason I have never told
You. Is a way of protection,
Because the schools are weapons for the resurrection.
Forgive us, God, if we are all wrong.
I would not wait to be awaked by the song
Of a funerary march. Is not possibile,
Even for the state is affordable.
The scientists are making progresses
Trying to meet the goddes
Of luck. Since she does not exist,
They could simply delete me from the playlist.
But I insist,
Just words aren't making a complaint,
'Cuz they would be just an empty wall to paint.
They are just parts of the truth.
I will ask all the youth
In this country to take a coin
In their hands and to join
Our cause. Me and myself asure you no loss.
Just be here and you will see
That I'm not joking. Life is sad,
I try to drown it. I never could, so bad!
Tomorrow I will use a gun,
I have tried today but I haven't found one.
All seems to be hidden, I'm not riskin'
To lose a battle with the enemy within.
I fight for those days full of joy
When we cry to our parents to buy us a toy.
When we fell in love with the girl passing the street...
Those days are gone, you know what I mean.
We are old, tomorrow we can die;
I don't want to stay wondering: Why?
Do something for us all,
Take us closer to our goal.
Outside our homes is very quiet
Because the noise is expensive and no one would buy it.
We have parks, but the kids are smoking in schools,
We have laws, but the anarchy rulles.
The sun shines, we stay in our classes,
We see the blackboard through oval-shaped glasses.
The teachers are angry, the kids are bored.
This day of school I will abort.
I'm sick of these new teaching methods,
They are some desperate tries to delete my records;
Is another lie that I won't bite.
By the end of this, you will tell me I'm right.
And I know I am. This is my world,
But for some reason I have never told
You. Is a way of protection,
Because the schools are weapons for the resurrection.
Forgive us, God, if we are all wrong.
I would not wait to be awaked by the song
Of a funerary march. Is not possibile,
Even for the state is affordable.
The scientists are making progresses
Trying to meet the goddes
Of luck. Since she does not exist,
They could simply delete me from the playlist.
But I insist,
Just words aren't making a complaint,
'Cuz they would be just an empty wall to paint.
They are just parts of the truth.
I will ask all the youth
In this country to take a coin
In their hands and to join
Our cause. Me and myself asure you no loss.
joi, 1 aprilie 2010
Scenarii mortuare
Îmi amintesc de ziua morţii mele
În antiteză cu aceea în care mâncam acadele.
Am trecut prin viaţă şi nimic n-am luat,
De aceea aşa repede s-a terminat.
Durata vieţii mele nu mă interesează,
Oricum, în prostie nimeni nu mă egalează.
Am să mor tânăr, la patru zeci de ani,
Am să mor virgin şi fără bani.
De-aia strâng acum chefuri cât mai pot,
Că vine momentul când zic: STOP!
Lumea la capul meu deja se strânge,
Dar toţi râd, nici un om nu plânge.
Viaţa mea toată a fost un banc,
Nici măcar nu am urcat în rang.
Minor la patru zeci de ani, ce fericire!
Sunt mort, să m-anunţe cineva şi pe mine!
Următoarea strofă e pentru prieteni
Ce au lipsit din plin, dar n-ai cum să te superi.
Poate au şi ei probleme mai mari,
Aleargă din colţ în colţ după bani.
N-am avut prietene, ce să zic gagici,
Pentru mine toate astea-s lucruri mici.
Am fost ocupat cu scara evolutivă
S-o dărâm cu fiecare cărămidă.
Sunt mort. Cine se-apleacă spre mine?
E o domnişoară ce spune fără ruşine
Că n-am avut curaj să ies cu ea;
Dar cine are timp de aşa ceva?
Oricum sunt mort, nu mai sunt vinovat,
Decât cu spiritul mai sunt la ea în pat.
Să nu te mire când o să ai un orgasm:
Să ştii că-i fisurată conducta de gaz!
Draga mea, îţi ofer dragoste de mort
Cu speranţa că în loc de tort
De ziua mea ai să vi în parcul rece
Şi izvorul meu de ură o să sece.
Îţi ofer o floare sau câte vrei
Cu condiţia să nu calci pe prietenii mei.
Să ştii că oamenii nu mor de proşti,
După ce ajungi aici mulţi ai să cunoşti.
Sigur fiind că nu te-am speriat suficient,
Bate vântul, se-aude toaca de lemn.
Te-ntorci şi ce vezi în spate:
Două stafii stau îmbrăţişate.
Nu, nu sunt eu, că eu sunt viu,
Nu-s în pământ că acum scriu.
Şi tu stai singură şi te rogi,
Dar când te plictiseşti tot acasă te întorci!
În antiteză cu aceea în care mâncam acadele.
Am trecut prin viaţă şi nimic n-am luat,
De aceea aşa repede s-a terminat.
Durata vieţii mele nu mă interesează,
Oricum, în prostie nimeni nu mă egalează.
Am să mor tânăr, la patru zeci de ani,
Am să mor virgin şi fără bani.
De-aia strâng acum chefuri cât mai pot,
Că vine momentul când zic: STOP!
Lumea la capul meu deja se strânge,
Dar toţi râd, nici un om nu plânge.
Viaţa mea toată a fost un banc,
Nici măcar nu am urcat în rang.
Minor la patru zeci de ani, ce fericire!
Sunt mort, să m-anunţe cineva şi pe mine!
Următoarea strofă e pentru prieteni
Ce au lipsit din plin, dar n-ai cum să te superi.
Poate au şi ei probleme mai mari,
Aleargă din colţ în colţ după bani.
N-am avut prietene, ce să zic gagici,
Pentru mine toate astea-s lucruri mici.
Am fost ocupat cu scara evolutivă
S-o dărâm cu fiecare cărămidă.
Sunt mort. Cine se-apleacă spre mine?
E o domnişoară ce spune fără ruşine
Că n-am avut curaj să ies cu ea;
Dar cine are timp de aşa ceva?
Oricum sunt mort, nu mai sunt vinovat,
Decât cu spiritul mai sunt la ea în pat.
Să nu te mire când o să ai un orgasm:
Să ştii că-i fisurată conducta de gaz!
Draga mea, îţi ofer dragoste de mort
Cu speranţa că în loc de tort
De ziua mea ai să vi în parcul rece
Şi izvorul meu de ură o să sece.
Îţi ofer o floare sau câte vrei
Cu condiţia să nu calci pe prietenii mei.
Să ştii că oamenii nu mor de proşti,
După ce ajungi aici mulţi ai să cunoşti.
Sigur fiind că nu te-am speriat suficient,
Bate vântul, se-aude toaca de lemn.
Te-ntorci şi ce vezi în spate:
Două stafii stau îmbrăţişate.
Nu, nu sunt eu, că eu sunt viu,
Nu-s în pământ că acum scriu.
Şi tu stai singură şi te rogi,
Dar când te plictiseşti tot acasă te întorci!
joi, 18 martie 2010
Alt timp
Savurezi ce-i interzis? Nu spune nu!
Mai bine spune-ne ce faci tu
Vineri seară, ieşi la ţigare cu băieţii
După şcoală, sau ai mai mari pretenţii?
Oraşul este atât de liniştit,
Până şi gaborii au adormit.
Oricum, pe mine n-au cum să mă vadă,
În fiecare seară eu pe stradă stau de gardă.
Eu combin la colţul blocului,
Tu eşti speriat, nu stai locului,
Ai luat ţigări de pe jos şi-acum decizi
Dacă să le returnezi sau să te sinucizi.
Nu ştii cum să te integrezi în spaţiu!
Am fost şi eu în locul tău. Da, ştiu!
Ştiu când fumam în boscheţi cu prietenii mei,
Şi, până la urmă, am fost prinşi toţi trei.
Nu ne fila garda, era o profesoară
Ce ne-a pârât la director, la şcoală.
Mai târziu am aflat că, de fapt, fusese un sifon
Şi-mi vine să strivesc ţigările de beton.
Acum sunt fumător doar ocazional
Şi mă bate gândul să m-apuc iar.
Dar alocaţia este atât de mică...
Da, sunt minor! Să recunosc nu mi-e frică.
Mi-e frică doar de timpul ce a trecut
Şi nu mai are cine să-mi ţină de urât.
Te combin şi pe tine până îmi găsesc
Un loc în pământ să mă odihnesc.
Ăsta e cântecul ce ţi-am promis că-l fac,
E gata şi este praf!
E ca un drog şi rămâi dependentă,
Pentru ca data viitoare să fi mai atentă.
Cu mine nu-i de glumă, am experienţă,
Nu faci nimic dacă acţionezi cu prudenţă.
Ori merge, ori nu merge! Ăsta-i felul meu
Şi n-am întâlnit pân-acum lucru prea greu.
Sunt underground, nepoate,
Că doar aşa se poate.
Nu-i trăsătură de familie,
E dorinţa mea de a avea o opinie.
E un cântec scris pentru ziua de ieri
Când credeam că te uit dacă pieri.
Mai bine spune-ne ce faci tu
Vineri seară, ieşi la ţigare cu băieţii
După şcoală, sau ai mai mari pretenţii?
Oraşul este atât de liniştit,
Până şi gaborii au adormit.
Oricum, pe mine n-au cum să mă vadă,
În fiecare seară eu pe stradă stau de gardă.
Eu combin la colţul blocului,
Tu eşti speriat, nu stai locului,
Ai luat ţigări de pe jos şi-acum decizi
Dacă să le returnezi sau să te sinucizi.
Nu ştii cum să te integrezi în spaţiu!
Am fost şi eu în locul tău. Da, ştiu!
Ştiu când fumam în boscheţi cu prietenii mei,
Şi, până la urmă, am fost prinşi toţi trei.
Nu ne fila garda, era o profesoară
Ce ne-a pârât la director, la şcoală.
Mai târziu am aflat că, de fapt, fusese un sifon
Şi-mi vine să strivesc ţigările de beton.
Acum sunt fumător doar ocazional
Şi mă bate gândul să m-apuc iar.
Dar alocaţia este atât de mică...
Da, sunt minor! Să recunosc nu mi-e frică.
Mi-e frică doar de timpul ce a trecut
Şi nu mai are cine să-mi ţină de urât.
Te combin şi pe tine până îmi găsesc
Un loc în pământ să mă odihnesc.
Ăsta e cântecul ce ţi-am promis că-l fac,
E gata şi este praf!
E ca un drog şi rămâi dependentă,
Pentru ca data viitoare să fi mai atentă.
Cu mine nu-i de glumă, am experienţă,
Nu faci nimic dacă acţionezi cu prudenţă.
Ori merge, ori nu merge! Ăsta-i felul meu
Şi n-am întâlnit pân-acum lucru prea greu.
Sunt underground, nepoate,
Că doar aşa se poate.
Nu-i trăsătură de familie,
E dorinţa mea de a avea o opinie.
E un cântec scris pentru ziua de ieri
Când credeam că te uit dacă pieri.
miercuri, 17 martie 2010
Piste false
Nu ştiu de ce m-am complicat.
Dragostea e mai aproape decât mi-am imaginat.
Îmi suflă-n ceafă, dar nu o suport,
Nu mai vreau sentimentul ăsta, vreau să fiu mort.
Am alergat atâta timp după iluzii deşarte
Fără să privesc în jurul meu. Poate
Mi-aş fi găsit mai repede o pereche.
Însă soarta m-a lovit c-o pereche
De palme ce încă ustură,
Conştiinţa mă tot mustră;
Îmi spune să uit iubirea imposibilă,
S-o iau pe asta, că-i mai accesibilă.
Eu nu accept, că nu mai vreau
Atâtea suflete clandestine la bord să iau.
Peste tot în jurul meu sunt fete singure
Care nu au cu cine prin parc să se plimbe.
Nu că le-aş invita eu,
Să vorbesc despre asta încă mi-e greu.
Şi am lucruri mai importante de făcut:
Să termin toate lucrurile pe care le-am început.
Mulţi actuali soţi se cunosc din liceu,
Excepţia am să fiu eu.
Dar neieşind în societate, trotuare uscate
Nu mă vor ghida spre fete parfumate
De care să mă îndrăgostesc.
Deci spre mine, în oglindă am să privesc
La bătrâneţe, gândindu-mă la ele,
Că au fost multe, dar niciodată ale mele.
Am deschis ochii în plin întuneric.
Mă simt amplasat într-un decor malefic
În care, odată intrat,
Fără semne vizibile pot fi sacrificat.
Dar nu-i problemă, pentru dragoste mă jertfesc,
Nu cred că e lucru mai omenesc
Decât să-ţi deschizi mintea fetei care spune
Că întotdeaună ai avut gânduri bune.
Deşi tu ştii bine că nu-i aşa,
Şi de aceea ai ales-o pe ea.
Sau ea te-a ales în necunoştinţă de cauză,
Apoi Dumnezeu ţi-a trimis o rază:
Dragostea nu e fata la care ţineai aşa
De mult, e chiar viceversa.
Dragostea e mai aproape decât mi-am imaginat.
Îmi suflă-n ceafă, dar nu o suport,
Nu mai vreau sentimentul ăsta, vreau să fiu mort.
Am alergat atâta timp după iluzii deşarte
Fără să privesc în jurul meu. Poate
Mi-aş fi găsit mai repede o pereche.
Însă soarta m-a lovit c-o pereche
De palme ce încă ustură,
Conştiinţa mă tot mustră;
Îmi spune să uit iubirea imposibilă,
S-o iau pe asta, că-i mai accesibilă.
Eu nu accept, că nu mai vreau
Atâtea suflete clandestine la bord să iau.
Peste tot în jurul meu sunt fete singure
Care nu au cu cine prin parc să se plimbe.
Nu că le-aş invita eu,
Să vorbesc despre asta încă mi-e greu.
Şi am lucruri mai importante de făcut:
Să termin toate lucrurile pe care le-am început.
Mulţi actuali soţi se cunosc din liceu,
Excepţia am să fiu eu.
Dar neieşind în societate, trotuare uscate
Nu mă vor ghida spre fete parfumate
De care să mă îndrăgostesc.
Deci spre mine, în oglindă am să privesc
La bătrâneţe, gândindu-mă la ele,
Că au fost multe, dar niciodată ale mele.
Am deschis ochii în plin întuneric.
Mă simt amplasat într-un decor malefic
În care, odată intrat,
Fără semne vizibile pot fi sacrificat.
Dar nu-i problemă, pentru dragoste mă jertfesc,
Nu cred că e lucru mai omenesc
Decât să-ţi deschizi mintea fetei care spune
Că întotdeaună ai avut gânduri bune.
Deşi tu ştii bine că nu-i aşa,
Şi de aceea ai ales-o pe ea.
Sau ea te-a ales în necunoştinţă de cauză,
Apoi Dumnezeu ţi-a trimis o rază:
Dragostea nu e fata la care ţineai aşa
De mult, e chiar viceversa.
marți, 16 martie 2010
Regret
În septembrie două mii patru eram tot aici,
Încă dădeam foc cu lupa la furnici.
Însă Dumnezeu mi-a scos în cale
Ceva ce-avea să fie o dragoste mare.
Aveam zece ani. Şi ce dacă?
Şi ce dacă nu mai iubisem vreodată?
Totul s-a schimbat în ziua fatidică,
Am aflat cum e o dragoste imposibilă.
Ea era frumoasă, eu eram poet,
Nici prea bogat şi nici prea deştept.
Visam să fiu cu ea până la bătrâneţe,
Dar soarta mi-a pus în roate beţe.
Acum aş vrea să ştiu ce a simţit ea,
Vorbesc singur şi mă uit la poza sa.
Aş vrea să îi vorbesc, nu e prea departe,
Dar o mare indiferenţă ne desparte.
Nu vreau să ştiu cine e de vină,
Eu vreau ca ea lângă mine să vină.
Spune-mi orice şi am să te ascult,
Am inimă de copil, dar judec ca un adult.
Lasă-mă să-ţi cânt sau să îţi citesc,
Deja e-a treia oară când mă înjosesc
Să îţi transmit mesaj subliminal;
Sunt la pământ cu psihicul, în ultimul hal.
Alerg după cai verzi pe pereţi,
Ameţesc, că mă învârt în cerc;
Merg după groaznice himere,
Indiferenţa ta loveşte ca zece vipere.
Nu mă mai implic în viaţa cotidiană,
Îmi scad performanţele de la şcoală.
Mă întreb mereu, cum poţi
Să mă transformi într-o fantomă cu roţi?
Scriu rime, altceva nu ştiu să fac,
Le scriu pe blog, le cânt, dar nu am să tac.
Vreau să mă judece lumea, să mă cunoască.
S-ar mai pune cineva în situaţia noastră?
Iată înc-o strofă fără adresă,
Iată că pun iar caietul pe masă;
Blogul este din nou actualizat;
Tu nu eşti nicăieri, eşti de neobservat.
Am trecut de la golanul căruia nu-i păsa de şcoală
La omul care de la şapte se scoală,
Înţeleg aproape tot ce mi se explică,
Însă aş renunţa complet la matematică.
Am două coşmaruri pe ordinea de zi:
Locul din inimă gol şi cartea cu exerciţii.
Dacă nu ţi-e milă de asemenea postură
Citeşte, dracu', blogul şi mai taci din gură!
Încă dădeam foc cu lupa la furnici.
Însă Dumnezeu mi-a scos în cale
Ceva ce-avea să fie o dragoste mare.
Aveam zece ani. Şi ce dacă?
Şi ce dacă nu mai iubisem vreodată?
Totul s-a schimbat în ziua fatidică,
Am aflat cum e o dragoste imposibilă.
Ea era frumoasă, eu eram poet,
Nici prea bogat şi nici prea deştept.
Visam să fiu cu ea până la bătrâneţe,
Dar soarta mi-a pus în roate beţe.
Acum aş vrea să ştiu ce a simţit ea,
Vorbesc singur şi mă uit la poza sa.
Aş vrea să îi vorbesc, nu e prea departe,
Dar o mare indiferenţă ne desparte.
Nu vreau să ştiu cine e de vină,
Eu vreau ca ea lângă mine să vină.
Spune-mi orice şi am să te ascult,
Am inimă de copil, dar judec ca un adult.
Lasă-mă să-ţi cânt sau să îţi citesc,
Deja e-a treia oară când mă înjosesc
Să îţi transmit mesaj subliminal;
Sunt la pământ cu psihicul, în ultimul hal.
Alerg după cai verzi pe pereţi,
Ameţesc, că mă învârt în cerc;
Merg după groaznice himere,
Indiferenţa ta loveşte ca zece vipere.
Nu mă mai implic în viaţa cotidiană,
Îmi scad performanţele de la şcoală.
Mă întreb mereu, cum poţi
Să mă transformi într-o fantomă cu roţi?
Scriu rime, altceva nu ştiu să fac,
Le scriu pe blog, le cânt, dar nu am să tac.
Vreau să mă judece lumea, să mă cunoască.
S-ar mai pune cineva în situaţia noastră?
Iată înc-o strofă fără adresă,
Iată că pun iar caietul pe masă;
Blogul este din nou actualizat;
Tu nu eşti nicăieri, eşti de neobservat.
Am trecut de la golanul căruia nu-i păsa de şcoală
La omul care de la şapte se scoală,
Înţeleg aproape tot ce mi se explică,
Însă aş renunţa complet la matematică.
Am două coşmaruri pe ordinea de zi:
Locul din inimă gol şi cartea cu exerciţii.
Dacă nu ţi-e milă de asemenea postură
Citeşte, dracu', blogul şi mai taci din gură!
marți, 23 februarie 2010
Vicios
Băuturi energizante amestecate cu tărie
Pe moment ţi-aduc doar o scurtă bucurie.
Dar lasă-le cât poţi, dă-le de o parte,
Că dacă nu le controlezi îţi pot aduce moarte.
Nu fuma nici măcar trei ţigări pe zi
Că îţi faci, frate, praf plămânii.
Nu te da mare c-ai intrat în comă
Că vine ziua în care n-o să mai ieşi, mă!
Trăieşte zilele ca pe unele normale,
Bucură-te, chiar dacă-s nori şi nu e soare.
Fă ceva plăcut care să nu polueze,
E imposibil să găseşti ceva să nu te distreze.
Fă-i şi pe ceilalţi să se simtă bine
Că ei vor să se distreze şi cu tine,
Dar când îl vezi pe primul că goleşte ceaşca
Evaporează-te, frate, rupe gaşca!
Ai grijă de corp, dar şi de spirit,
Când nu te simţi sigur, nu băga spirt!
Ia o carte, citeşte un blog,
Mănâncă mâncare, nu un hot-dog!
Nu fura, nu da lucruri din casă
Că poţi fi prins şi eşti pasibil de pedeapsă.
E valabil în toate zilele,
Dar nu-i nimic dacă nu-ţi plac bilele.
Nu trage pe nas, doar respiră pe nas!
Poţi să încerci, eu n-am să te las!
Gândeşte, omule, că de-asta ai cap,
Dacă nu, dă-l mai repede la amanetat.
Fă ce e normal la vârsta care-o ai,
Eu nu-ţi spun degeaba să stai.
Dar decât să faci ceva şi apoi să regreţi,
Mai bine pune, dracu, mâna să munceşti!
Pe moment ţi-aduc doar o scurtă bucurie.
Dar lasă-le cât poţi, dă-le de o parte,
Că dacă nu le controlezi îţi pot aduce moarte.
Nu fuma nici măcar trei ţigări pe zi
Că îţi faci, frate, praf plămânii.
Nu te da mare c-ai intrat în comă
Că vine ziua în care n-o să mai ieşi, mă!
Trăieşte zilele ca pe unele normale,
Bucură-te, chiar dacă-s nori şi nu e soare.
Fă ceva plăcut care să nu polueze,
E imposibil să găseşti ceva să nu te distreze.
Fă-i şi pe ceilalţi să se simtă bine
Că ei vor să se distreze şi cu tine,
Dar când îl vezi pe primul că goleşte ceaşca
Evaporează-te, frate, rupe gaşca!
Ai grijă de corp, dar şi de spirit,
Când nu te simţi sigur, nu băga spirt!
Ia o carte, citeşte un blog,
Mănâncă mâncare, nu un hot-dog!
Nu fura, nu da lucruri din casă
Că poţi fi prins şi eşti pasibil de pedeapsă.
E valabil în toate zilele,
Dar nu-i nimic dacă nu-ţi plac bilele.
Nu trage pe nas, doar respiră pe nas!
Poţi să încerci, eu n-am să te las!
Gândeşte, omule, că de-asta ai cap,
Dacă nu, dă-l mai repede la amanetat.
Fă ce e normal la vârsta care-o ai,
Eu nu-ţi spun degeaba să stai.
Dar decât să faci ceva şi apoi să regreţi,
Mai bine pune, dracu, mâna să munceşti!
luni, 22 februarie 2010
Nu renunţ
Cât am pân-acum sigur îmi ajunge,
Indiferent viaţa unde mă duce,
N-am să sparg bănci pentru datorii
Şi nu am să fur de la mame cu copii.
Mă descurc singur, am ales ce fac,
Nu este nevoie să mă baţi la cap.
Viaţa este grea, deja am aflat,
Eu caut o cale prin care să răzbat.
Am părinţi şi prieteni care mă ajută,
În ei am încredere multă,
Dar nu pot face minuni şi o ştiu bine,
Deci trebuie să mă bazez pe mine.
Prea devreme m-am maturizat,
În oceanul cu probleme încă n-am călcat.
Dar simt că e aproape, se simte briza,
E împotriva a tot ce aş putea realiza.
Nu mă tem, ştiu că trec peste toate,
Calc pe capete şi vă dau coate.
Trebuie să iau ce îmi aparţine
Şi asta o fac prin muzică şi rime.
E talentul meu, de ce să nu-l valorific?
Pân-acum n-am întâlnit un critic
Care să-mi spună: nu-mi place asta.
Nu există, înafară de mama.
Ea e cea care îmi pune beţe-n roate,
Îmi zice să învăţ, să intru la facultate.
Eu nu o ascult, am altceva în plan,
Îmi pare rău că m-am irosit cu orele de pian.
O pierdere de timp pe care am plătit-o,
Acum sunt nevoit să trăiesc alt tempo.
Nu ştiu dacă-mi revin, dar cred că pot,
Prin ceea ce fac la capăt s-o scot.
Poate să nu m-ajute nimeni, voi continua!
Dacă te bagi în faţă tot merg pe calea mea.
Deţin unicul şi tristul adevăr:
Nu pot să fac nimic fără să supăr!
Indiferent viaţa unde mă duce,
N-am să sparg bănci pentru datorii
Şi nu am să fur de la mame cu copii.
Mă descurc singur, am ales ce fac,
Nu este nevoie să mă baţi la cap.
Viaţa este grea, deja am aflat,
Eu caut o cale prin care să răzbat.
Am părinţi şi prieteni care mă ajută,
În ei am încredere multă,
Dar nu pot face minuni şi o ştiu bine,
Deci trebuie să mă bazez pe mine.
Prea devreme m-am maturizat,
În oceanul cu probleme încă n-am călcat.
Dar simt că e aproape, se simte briza,
E împotriva a tot ce aş putea realiza.
Nu mă tem, ştiu că trec peste toate,
Calc pe capete şi vă dau coate.
Trebuie să iau ce îmi aparţine
Şi asta o fac prin muzică şi rime.
E talentul meu, de ce să nu-l valorific?
Pân-acum n-am întâlnit un critic
Care să-mi spună: nu-mi place asta.
Nu există, înafară de mama.
Ea e cea care îmi pune beţe-n roate,
Îmi zice să învăţ, să intru la facultate.
Eu nu o ascult, am altceva în plan,
Îmi pare rău că m-am irosit cu orele de pian.
O pierdere de timp pe care am plătit-o,
Acum sunt nevoit să trăiesc alt tempo.
Nu ştiu dacă-mi revin, dar cred că pot,
Prin ceea ce fac la capăt s-o scot.
Poate să nu m-ajute nimeni, voi continua!
Dacă te bagi în faţă tot merg pe calea mea.
Deţin unicul şi tristul adevăr:
Nu pot să fac nimic fără să supăr!
duminică, 21 februarie 2010
Intro Ari-zistibil
Nu ştiam ce se întâmplă când m-am luat de blogăreală,
Acum ştiu că duc o luptă foarte reală
Cu oameni de multe tipuri, unii mai puternici.
Dar majoritatea sunt doar nişte nemernici.
Eu îi stimez pe cei ce încă n-au domeniu
Şi până să şi-l cumpere mai trece un mileniu.
Aşa ne comportăm noi, cei fără bani,
Scriem pentru noi, nu pentru dolari.
Ştiu că înţelegi, că m-ai mai citit,
Dar eşti destul de prost şi nu ţi-ai amintit
Că eu nu sunt bogat, am cât să-mi ajungă.
Hai, la muncă, gata cu vorba lungă!
Blogul meu e pentru cei ce vor să citească
Şi în înţelepciune ei or să crească,
Dar nu din cauza a ceea ce prezint,
Ci pentru că niciodată nu mint.
Ce este aici se întâmplă la şcoală,
E ca recuperarea după orice boală.
Scriu pe blog ca să nu uit cine mă hrăneşte,
Body-guard mi-e Dumnezeu, doar el mă păzeşte.
Nu am nici un duşman. Ştiu că sună a clişeu,
Dar aşa este, adică ăsta sunt eu.
Îmi fac prieteni peste tot unde mă duc
Şi în ierarhie mai urc.
Conduc batalioane? Nu, nici măcar o clasă.
Dar ei nimic în urma lor nu lasă.
Eu am trei bloguri şi compun rime
Pentru ziua în care o să fie mai bine.
Blogării m-au văzut şi se tem de mine,
Dar nu îmi pierd timpul cu-ameninţări ieftine.
Intră să citeşti fapte şi curaj
Şi mâine vei vedea ce se-ntâmplă azi.
Îmi fac timp pentru pasiunile mele
Chiar dacă şcoala cere sacrificii grele.
Nu sunt avocat, dar sunt inamovibil,
Pentru voi toţi, rămân Ari-zistibil.
Acum ştiu că duc o luptă foarte reală
Cu oameni de multe tipuri, unii mai puternici.
Dar majoritatea sunt doar nişte nemernici.
Eu îi stimez pe cei ce încă n-au domeniu
Şi până să şi-l cumpere mai trece un mileniu.
Aşa ne comportăm noi, cei fără bani,
Scriem pentru noi, nu pentru dolari.
Ştiu că înţelegi, că m-ai mai citit,
Dar eşti destul de prost şi nu ţi-ai amintit
Că eu nu sunt bogat, am cât să-mi ajungă.
Hai, la muncă, gata cu vorba lungă!
Blogul meu e pentru cei ce vor să citească
Şi în înţelepciune ei or să crească,
Dar nu din cauza a ceea ce prezint,
Ci pentru că niciodată nu mint.
Ce este aici se întâmplă la şcoală,
E ca recuperarea după orice boală.
Scriu pe blog ca să nu uit cine mă hrăneşte,
Body-guard mi-e Dumnezeu, doar el mă păzeşte.
Nu am nici un duşman. Ştiu că sună a clişeu,
Dar aşa este, adică ăsta sunt eu.
Îmi fac prieteni peste tot unde mă duc
Şi în ierarhie mai urc.
Conduc batalioane? Nu, nici măcar o clasă.
Dar ei nimic în urma lor nu lasă.
Eu am trei bloguri şi compun rime
Pentru ziua în care o să fie mai bine.
Blogării m-au văzut şi se tem de mine,
Dar nu îmi pierd timpul cu-ameninţări ieftine.
Intră să citeşti fapte şi curaj
Şi mâine vei vedea ce se-ntâmplă azi.
Îmi fac timp pentru pasiunile mele
Chiar dacă şcoala cere sacrificii grele.
Nu sunt avocat, dar sunt inamovibil,
Pentru voi toţi, rămân Ari-zistibil.
Etichete:
arizistibil,
blogăreală,
duşmani,
mixtape,
recuperare,
trei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)