miercuri, 10 martie 2010

Ghiont

Crezi că mă concentrez greu şi greşeşti,
Mult mai atent sunt când departe eşti.
Rup barierele cu viteza luminii în gândire
Şi las toţi neadaptaţii în nedumerire.
Sunt acelaşi Trepă, după cum ai văzut,
Pentru anumite persoane mă fac nevăzut
Ca să pot vedea. În consecinţă
Mă poţi numi cea mai abilă fiinţă.
Mi-am dezvoltat simţul citirii în priviri,
În a ta văd oarece sclipiri
De inteligenţă în stare latentă,
Dar pentru a o elibera n-ai destulă detentă.
Muşchii tăi mentali sunt nedezvoltaţi:
Eşti prost, dar te sfieşti s-o arăţi.
Citeşte o carte şi mănâncă urdă,
Facultatea de drept stă la pândă.

Statul îşi cerşeşte eroi
Al căror nume este şters de ploi.
Nu se vede în ce groapă suntem,
De aceea cu gunoi o umplem.
Internetul ne face mai deschişi la inimi,
Suficient cât să intre spinii
Şi să sângerăm mai mult ca la Potop.
Pare ireal? Nu e greu deloc.
Dai bani pe-abonamente la toate prostiile;
Care îţi mai sunt, de fapt, bucuriile?
Unde sunt prietenii tăi, unde sunt fetele
Care ieri roiau în jurul tău cu sutele?
Casetele şi CD-urile le ţin locul
Până când vei putea uita totul.
Dar, oare poţi să uiţi? Conştiinţa nu doarme
Şi te poate lovi cu propriile tale palme.

Dai cu capul de pereţi în baie
Sau cu picioarele de uşi în altă odaie,
Ai atârnat un cablu de bec,
Te sui pe scaun şi înghiţi în sec.
Sună telefonul, număr necunoscut,
Ca să răspunzi, de pe scaun ai coborât.
Eşti acelaşi prost pe care lumea-l cunoaşte,
Dar care, de azi, ştie ce face.
Ai planuri de viitor, îţi faci firmă,
În lumea asta orice prost se afirmă.
Statutul social ţi se confirmă
Şi prietenii stau cu mâna întinsă.
Ai ajuns bine. Cine te-a ajutat?
Oare nu sunt eu cel care te-a ridicat?
Trebuie să înţelegi care sunt costurile,
Altfel rămâi în banca ta, prostule.

Niciun comentariu: