joi, 1 aprilie 2010

Scenarii mortuare

Îmi amintesc de ziua morţii mele
În antiteză cu aceea în care mâncam acadele.
Am trecut prin viaţă şi nimic n-am luat,
De aceea aşa repede s-a terminat.
Durata vieţii mele nu mă interesează,
Oricum, în prostie nimeni nu mă egalează.
Am să mor tânăr, la patru zeci de ani,
Am să mor virgin şi fără bani.
De-aia strâng acum chefuri cât mai pot,
Că vine momentul când zic: STOP!
Lumea la capul meu deja se strânge,
Dar toţi râd, nici un om nu plânge.
Viaţa mea toată a fost un banc,
Nici măcar nu am urcat în rang.
Minor la patru zeci de ani, ce fericire!
Sunt mort, să m-anunţe cineva şi pe mine!

Următoarea strofă e pentru prieteni
Ce au lipsit din plin, dar n-ai cum să te superi.
Poate au şi ei probleme mai mari,
Aleargă din colţ în colţ după bani.
N-am avut prietene, ce să zic gagici,
Pentru mine toate astea-s lucruri mici.
Am fost ocupat cu scara evolutivă
S-o dărâm cu fiecare cărămidă.
Sunt mort. Cine se-apleacă spre mine?
E o domnişoară ce spune fără ruşine
Că n-am avut curaj să ies cu ea;
Dar cine are timp de aşa ceva?
Oricum sunt mort, nu mai sunt vinovat,
Decât cu spiritul mai sunt la ea în pat.
Să nu te mire când o să ai un orgasm:
Să ştii că-i fisurată conducta de gaz!

Draga mea, îţi ofer dragoste de mort
Cu speranţa că în loc de tort
De ziua mea ai să vi în parcul rece
Şi izvorul meu de ură o să sece.
Îţi ofer o floare sau câte vrei
Cu condiţia să nu calci pe prietenii mei.
Să ştii că oamenii nu mor de proşti,
După ce ajungi aici mulţi ai să cunoşti.
Sigur fiind că nu te-am speriat suficient,
Bate vântul, se-aude toaca de lemn.
Te-ntorci şi ce vezi în spate:
Două stafii stau îmbrăţişate.
Nu, nu sunt eu, că eu sunt viu,
Nu-s în pământ că acum scriu.
Şi tu stai singură şi te rogi,
Dar când te plictiseşti tot acasă te întorci!

Niciun comentariu: