Cât am pân-acum sigur îmi ajunge,
Indiferent viaţa unde mă duce,
N-am să sparg bănci pentru datorii
Şi nu am să fur de la mame cu copii.
Mă descurc singur, am ales ce fac,
Nu este nevoie să mă baţi la cap.
Viaţa este grea, deja am aflat,
Eu caut o cale prin care să răzbat.
Am părinţi şi prieteni care mă ajută,
În ei am încredere multă,
Dar nu pot face minuni şi o ştiu bine,
Deci trebuie să mă bazez pe mine.
Prea devreme m-am maturizat,
În oceanul cu probleme încă n-am călcat.
Dar simt că e aproape, se simte briza,
E împotriva a tot ce aş putea realiza.
Nu mă tem, ştiu că trec peste toate,
Calc pe capete şi vă dau coate.
Trebuie să iau ce îmi aparţine
Şi asta o fac prin muzică şi rime.
E talentul meu, de ce să nu-l valorific?
Pân-acum n-am întâlnit un critic
Care să-mi spună: nu-mi place asta.
Nu există, înafară de mama.
Ea e cea care îmi pune beţe-n roate,
Îmi zice să învăţ, să intru la facultate.
Eu nu o ascult, am altceva în plan,
Îmi pare rău că m-am irosit cu orele de pian.
O pierdere de timp pe care am plătit-o,
Acum sunt nevoit să trăiesc alt tempo.
Nu ştiu dacă-mi revin, dar cred că pot,
Prin ceea ce fac la capăt s-o scot.
Poate să nu m-ajute nimeni, voi continua!
Dacă te bagi în faţă tot merg pe calea mea.
Deţin unicul şi tristul adevăr:
Nu pot să fac nimic fără să supăr!
Se afișează postările cu eticheta muzică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzică. Afișați toate postările
luni, 22 februarie 2010
sâmbătă, 5 septembrie 2009
În cădere liberă
Am închis o lună de depresii-ntr-un pahar
Şi acum nici unde sunt nu mai ştiu măcar
Mi-am luat o tonă de iarbă de la plafar
Am chemat tovarăşii şi-am încins un grătar
Credeam că am chef să mai ies
Dar timpul trece mai repede, eu uit mai des
Prieteni nu mai am, am doar timp liber
Mă simt oricum din ce în ce mai liber
Şi încă sper
Că voi fi primit în cer
Reacţionez gratuit la orice fornă de prost-gust
Din plăcerile vieţii încă-ncerc să gust
Viitorul meu e foarte îngust
Pledez vinovat
La orice atac
Sunt antrenat
Zbor la altitudine joasă
Mă pregătesc să-ţi aterizez pe casă
Nu am cască
Am doar ore pierdute-n zadar
Am pierdut cinci feţe de la un zar
Simt goluri mari în stomac
Dar nu am ce să fac
Trebuie să tac.
Şi acum nici unde sunt nu mai ştiu măcar
Mi-am luat o tonă de iarbă de la plafar
Am chemat tovarăşii şi-am încins un grătar
Credeam că am chef să mai ies
Dar timpul trece mai repede, eu uit mai des
Prieteni nu mai am, am doar timp liber
Mă simt oricum din ce în ce mai liber
Şi încă sper
Că voi fi primit în cer
Reacţionez gratuit la orice fornă de prost-gust
Din plăcerile vieţii încă-ncerc să gust
Viitorul meu e foarte îngust
Pledez vinovat
La orice atac
Sunt antrenat
Zbor la altitudine joasă
Mă pregătesc să-ţi aterizez pe casă
Nu am cască
Am doar ore pierdute-n zadar
Am pierdut cinci feţe de la un zar
Simt goluri mari în stomac
Dar nu am ce să fac
Trebuie să tac.
miercuri, 2 septembrie 2009
Reflectări
Banii mei sunt în pungă/
Şi sper să îmi ajungă/
Pân' la următoarea rundă/
Îmi fac loc în ring ca un tanc/
Râd ca la cel mai prost banc/
Şi ca orice banc are şi un sfârşit/
Dar eu nu l-am ascultat, deci nu am înţeles nimic/
Am înţeles doar faza cu reîncarnarea/
Dar n-am chef că-i prea scumpă încercarea./
Şi sper să îmi ajungă/
Pân' la următoarea rundă/
Îmi fac loc în ring ca un tanc/
Râd ca la cel mai prost banc/
Şi ca orice banc are şi un sfârşit/
Dar eu nu l-am ascultat, deci nu am înţeles nimic/
Am înţeles doar faza cu reîncarnarea/
Dar n-am chef că-i prea scumpă încercarea./
marți, 1 septembrie 2009
Îndoieli şi certitudini
Expert în ceea ce poate face oricine/
Filozof, dar jur că nu ştiu ce va rămâne din mine/
Aş fi slab dacă aş accepta să iau pastile/
Şi încă mă întreb oare ce îmi aduce ziua de mâine./
Lasă-mă în viitorul meu analfabet/
Merg în picioare dar zici că păşesc pe bec/
Am capul la suprafaţă dar în continuare simt că mă-nec/
Leg cuvinte ca la grădiniţă, dar totuşi le leg./
Filozof, dar jur că nu ştiu ce va rămâne din mine/
Aş fi slab dacă aş accepta să iau pastile/
Şi încă mă întreb oare ce îmi aduce ziua de mâine./
Lasă-mă în viitorul meu analfabet/
Merg în picioare dar zici că păşesc pe bec/
Am capul la suprafaţă dar în continuare simt că mă-nec/
Leg cuvinte ca la grădiniţă, dar totuşi le leg./
Abonați-vă la:
Postări (Atom)