Raiul meu

În viaţa asta am pierdut tot ce se putea pierde
Şi instinctul de autoconservare în mine fierbe.
Fierbe pe foc o oală cu mâncare,
Trebuie să mă hrănesc, c-am slăbit prea tare.
Stresul mă doboară, sunt aproape de pământ
Şi-o să mă-mpingă cu faţa în noroi căscând.
Că atunci când mi-era bine nu conştientizam
Şi acum fug aiurea după tot ce nu am.
Mă rătăcesc prin locuri foarte bine cunoscute
Şi toate frumuseţile de ieri, azi îmi par urâte.
Totul s-a schimbat, timpul e de vină,
Deja e întuneric atunci când ajung la cină.
Minciunile nu m-afectează, pot să le aud,
Că eu, din păcate, ştiu adevărul crud.
Viaţa nu-i frumoasă, e plină de surprize,
Bine că pentru iad nu ne trebuie vize.

Trebuie s-avem curajul să nu întoarcem faţa
Când duşmanul ne bate, dar ne cruţă viaţa.
Sunt sătul de vise, sătul de tot,
Să-mi împlinesc dorinţele chiar nu mai pot.
Nu mai sunt suficient nici pentru mine
Şi ajung inevitabil la pastile,
Dar nu droguri, ci analgezice
Ca să-mi potolesc crizele ce
Mă fac să rup orice uşă
Ca să nu mai stau pe tuşă,
Stau pe-o linie albă ce desparte ceva,
Pe o parte sunt eu, pe cealaltă nu voi afla.
Nu vreau să trec dincolo, e prea devreme,
O să mă-nvăţ să judec după semne,
Pesemne că sunt ireparabil,
De vreme ce sunt un iubitor incurabil.

Am probleme cu mine, am probleme cu toţi,
În opinia mea peste tot sunt hoţi.
Nu există sinceritate, nu există dragoste.
Trebuie mai întâi să vezi lanţurile
Cu care eşti legat ca să le poţi rupe
Şi-apoi putem fi împărţiţi pe grupe.
Grupea mea să fie dusă la incinerare
Căci pentru viaţă am luptat prea tare
Şi-acum ne pare rău pentru efortul depus,
Dar ne vom odihnii cu toţii sus,
În rai suntem deja aşteptaţi,
În cele mai bune locuri vom fi aşezaţi.
Căci pe pământ toată treaba e sfârşită,
N-au rămas oameni ce fapte bune să comită.
Decât perechea mea şi eu în urma ei,
Zburăm liberi ca nişte porumbei.