Nu da vina pe stil

Mă enervezi când zici că-s borfaş/
Şi că nu îţi place stilul meu de oraş/
Nu îmi pasă, eu sunt original/
Ia-te de stilul meu dacă vrei scandal/
Şti că nu te suport şi te-aş da în gât/
Cu afacerea ta dubioasă şi nu doar atât/
Mă enervează simplul fapt că exişti/
Şi mă întreb cât ai să mai rezişti/
Eşti frustrat când vezi alţi oameni ca mine/
Care, deşi au posibilitate, nu se îmbracă mai bine/
Avem un stil cu haine ponosite/
Nu umblăm, ca voi, cu ciorile vopsite/
Nu dăm bani pe haine de firmă false/
Rugăm fraierii ca voi în pace să ne lase/
Nu critica, tu nu cunoşti stilul meu de viaţă/
Dar de la stilul tău deja îmi vine greaţă/
Te rog, lasă-ne şi pleacă acasă/
Îmbracă-te într-un sac de gunoi, că nu ne pasă/
Tu nu ai stil, te îmbraci ca o fată/
Îţi asortezi hainele, îţi pui cravată/
Atitudinea ta lasă de dorit/
Cât timp te-mbraci cu hainele de dormit/
Nu fi tu şmecher că sigur ţi-o iei/
Oricum n-ai să vezi stilul prin ochii mei/
Tu eşti cel ce poartă un sac de cartofi în cap/
Din versul de mai sus mie doar cartofii-mi plac/
Că din iei pot face piure, ca şi din tine/
Când te iei de stilul meu şi de mine/
Nu valorezi nimic în ochii lumii/
Eşti daltonist, când vezi verde te-nfurii/
Mă-mbrac pestriţ, în mai multe culori/
Poţi să-ţi ieşi din fire până mori/
Ne-am săturat de ochiul tău critic/
Şi de valorile tale de nimic/
N-ai putea să deosebeşti o mănuşă de-o vacă/
Nici chiar dacă pe lângă tine-o să treacă/
Nu ai simţ estetic nici cât o furnică/
Tocmai de aceea stilul tău mă oftică/
Să mă anunţi când te trezeşti la realitate/
Şi n-o să mai porţi hainele alea demodate/
Tu n-ai habar de stil şi când ai să mori/
Te vei îmbrăca în negru, nu vei avea culori/
Dar până atunci nu te lua de mine/
Ia-te de stilul meu dacă îţi convine.