marți, 16 februarie 2010

Şase ani

Micile plăceri ale vieţii nu le-am avut,
Ceea ce-am iubit eu am pierdut.
Timpul ne face să ne blestemăm zilele,
Să ne cunoaştem mai bine sinele.
Ce frumos era în două mii şapte,
Umblam mult prin oraş cu hainele curate,
Scriam pe bănci, pereţi cu pixuri furate
Şi toate faptele povestite erau adevărate.
Noi fumam şi beam tot ce prindeam,
De colegi şi profi ne ascundeam.
Erau câţiva care ştiau,
Colegi, că dacă erau profesori la director ne pârau.
În două mii opt multă golăneală,
Cred că nimănui nu-i păsa de şcoală.
După patru ore, că mai mult nu stăteam,
Ne duceam prin baruri: beam şi fumam.

Acum am amintiri cu ce a fost odată,
Deşi eram şmecher nu impresionam nici o fată.
Acum m-am cuminţit, nu mai ies din casă,
Dar am fost păcălit, am căzut în a timpului plasă,
Din care nimeni nu poate să iasă.
Am devenit ceea ce uram,
Fericire găseam doar când fumam,
De băut mă lăsasem fiindcă nu mai aveam
Bani şi prietenii începeau să dispară.
La un moment dat singurătatea a-nceput să doară.
M-am lăsat pradă timpului ce trece,
Cu alte cuvinte: mă îmbăt cu apă rece.
Când mă uit pe geam o lume se distruge;
Poate cineva pe Dumnezeu să-l roage
Să dea timpul înapoi cu şase ani?
Atunci când dragostea nu se baza pe bani.

Niciun comentariu: